SPECIAL | „Când a plecat, a luat cu el totul, dar trebuie să-i ducem munca mai departe”. Memorial Dan Stuparu, la trei ani de la dispariția senseiului

Redactor:
Andru Nenciu
SPECIAL |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Azi, 28 aprilie, se împlinesc trei ani de la moartea maestrului în arte marțiale Dan Stuparu, cel care în 1993 înființa Federația Română de Karate Tradițional și care după 1989 a devenit unul dintre cei mai importanți promotori ai acestui sport în România, țara noastră reușind în ultimii 20 de ani să-și găsească de fiecare dată loc pe podiumul competițiilor europene și internaționale.

Cu această ocazie, soția sa, Marta Stuparu, a organizat un memorial în cinstea sa, la care au participat președintele Federației Internaționale de Karate-Do, polonezul Wlodzimierz Kwiecinski, reprezentanți ai federației naționale și câteva zeci de sportivi din România, Polonia și Cehia. Evenimentul care s-a derulat la sfârșitul săptămânii trecute pe parcursul a trei zile, a fost găzduit de British School of Bucharest. „Când a plecat, a luat cu el totul, dar am încercat prin acest memorial să reaprind scânteia muncii lui de-o viață. Am vrut să îi aducem un omagiu și să ne amintim de el, pentru că tot timpul ne spunea să-i ducem munca mai departe, iar noi trebuie să facem acest lucru”, a declarat Sensei Marta Stuparu.

Sub aripa lui Ilija Iorga

Dan Stuparu s-a născut pe 20 octombrie 1951, la Vâlcea, fiind absolvent al Facultății de Mecanică din Brașov. În jurul vârstei de 20 de ani a început să practice artele marțiale, iar doi ani mai târziu devenea elevul cunoscutului profesor la acea vreme, Sensei  Ilija Iorga, sub îndrumarea căruia și-a perfecționat tehnicile și stilul de luptă și devenit un valoros practicant de karate. Ulterior a devenit antrenor, iar în 1989 s-a numărat printre fondatorii federației române de profil. În 1993 a înființat și a condus  Federația Română de Karate Tradițional, iar în anii următori a devenit și vicepreședinte al Federației Europene de profil și președinte al Federației Balcanice, fiind totodată și arbitru internațional la stilurile kata și kumite. Stuparu a fost absolvent al Școlii Internaționale de antrenori din San Diego, SUA. În 1995, a fost numit antrenor emerit al sportului, devenind și antrenorul lotului național de karate tradițional.

Memorialul s-a derulat pe parcursul a trei zile, de vineri seară până duminică, tocmai pentru a se recrea la rigoare un stagiu de pregătire pe care îl organiza maestrul Dan Stuparu: patru antrenamente a câte o oră și jumătate, care să nu înceapă nici măcar cu un minut mai târziu decât ora stabilită.

Antrenamentele au fost conduse de sensei Wlodzimierz Kwiecinski (8 DAN), președintele Federației Internaționale de Karate-Do, care a venit la București pentru a-și exprima recunoștința față de munca lui Dan Stuparu în promovarea acestui sport la nivel european și internațional, maestrul  ocupând în trecut și funcția de vicepreședinte al Federației Europene de profil și de președinte al Federației Balcanice.     

„A fost un pionier al karate-ului tradițional în România și un om special”

„L-am cunoscut pe Dan Stuparu la sfârșitul anilor”80. Ne-am petrecut mult timp împreună cu diverse ocazii, pe parcursul a mai bine de 27 de ani. A fost un pionier al karate-ului tradițional în România și un om special, loial maeștilor săi Ilija Jorga și Hidetaka Nishiyama. Obișnuiam să ne întâlnim în fiecare vară la San Diego, unde ne reuneam toți în tabăra internațională, și simt că fac parte din familia lui”, a declarat Wlodzimierz Kwiecinski.
Din partea federației naționale, au fost prezenți vicepreședinții Roxana Cruher și NaeDumitrescu.Mareamajoritate a sportivilor care au participat la eveniment au fost elevii maestrului Dan Stuparu. Printre ei s-aaflat și Dănuț Ciucu. „Pentru o clipă am trăit cu senzația că în fața noastră se află Sensei Dan Stuparu. Aceeași școală, aceiași instructori, gesturi, explicații pe care le recunoșteam chiar dacă erau într-o altă limbă”, a încheiat acesta.

 

 

 

 

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×